Povestea mea

20 de ani nu am știut cine sunt. Fiecare zi pentru mine însemna suferință, o suferință copleșitoare. Am fost bătut, am fost batjocorit, am fost scuipat și jignit în clasele primare. Nu aveam voie să privesc în ochii celui cu care purtam un dialog la școală. Dacă făceam asta, eram bătut. Acasă mă simțeam neînțeles, așa cum mă simțeam și la școală de altfel. M-am închis în mine. Toate răutățile care mi se ziceau părerau aidoma unor valuri tsnunami care se revărsau neîncetat peste trupul meu istovit. Nimiceau totul. Totuși, în adâncul ființei, creștea ceva: cea mai frumoasă grădină din lume. Florile Speranței, Nădejdii, Iertării, Înțelepciunii îmboboceau rând pe rând.

Parțial în liceu, total în facultate, am simțit că mă nasc pentru a doua oară. Am început să mă descopăr. Să ridic privirea, să zâmbesc, să îmi destăinui durerile sufletești colegilor. Dacă în liceu am fost ascultat, mângâiat și lăsat în pace, în facultate colegii mei nu numai că mi-au fost alături. Mi-au devenit o adevărată familie. M-au învățat să am atitudine, să cred în mine, să fiu puternic, curajos și perseverent. În facultate am explodat, pur și simplu. M-am înscris în voluntariat. Am inițiat proiecte importante, cum ar fi “S.O.S! Fumatul contraatacă” sau “Primul ajutor”. Am ținut conferințe, cum ar fi “Egipt, cultură solară”. Am făcut parte din proiecte sociale și culturale. Am făcut Școala de Ghizi. De la zi la zi mi-am descoperit noi și noi pasiuni.

În 2008, atunci când eram la apogeul “carierei” mele de voluntar, două suferințe grele au dat peste mine și mi-au schimbat viața. TPSV ( Tahicardie Paroxistică Supra Ventriculară ) și epilepsie în forma cea mai severă, Grand Mal. Totul s-a schimbat. Mi-am pierdut încrederea în mine, deși prietenii mi-au fost alături. Am căzut continuu din punct de vedere sufletesc.

În perioada 2010-2011 am străbătut singur cu trenul peste 22000 km în Europa. În călătoria din 2011 am suferit un accident care mi-a schimbat viața. Cădere în gol 4 m, operat la ambele mâini și la ambele picioare, 8 ani de recuperare, recuperare ce continuă și azi, 3 ani ca paralizat. Am luptat pentru fiecare centimetru din mine și am învins. Astăzi trăiesc miracolul vieții.

Sunt Ștefan Apostol și am ales să trăiesc. Luptând!